Alergare prin Valea Imaginatiei – Cappadocia Medium Trail

Startul

Alerg prin ploaie torentiala alaturi de sute de oameni si ma intreb de ce m-am bagat in asta. De ce si de data asta, doar am zis ca nu imi mai trebuie! Si totusi simt o forta ce ma impinge din spate si imi conduce pasii, pun un picior in fata celuilalt. Tremur desi am mai bine de 5 km de la start, de ce nu reusesc oare sa ma incalzesc? Bratele mele au o culoare ciudata, movalie. Oare sa ma opresc sa imi pun ceva pe mine? Un gand imi tulbura momentul de uimire si ma indeamna sa pornesc inapoi spre cazare pana cand nu e prea tarziu.

Prolog

Toata nebunia asta a fost sadita in mintea mea undeva anul trecut pe vremea asta. Am vazut poze cu prieteni alergatori si baloane, am citit povestile lor si mi-am imaginat ca mi-ar placea zona. Am decis sa particip!

De fiecare data incerc sa caut o cursa suficient de lunga incat sa imi permita sa explorez cat mai mult zona, dar nu prea lunga. Asa ca am decis sa particip la cursa de 63 de km. Nu imi parea o distanta chiar asa de mare (am mai parcurs-o de patru ori). Asta pana in saptamana de dinainte de cursa, cand am realizat in ce m-am bagat. Nu sunt suficient de pregatita pentru asa efort!

Am plecat spre Cappadocia vineri dimineata pe la 4am, alaturi de cativa cunoscuti si cateva fete noi, dar faine. Mi-a placut mult grupul Explore Travel! Eram cu totii nerabdatori sa vedem ce urmeaza. Tare curioasa eram ce gandesc baietii care veneau la cursa cu sanse mari sa se afle printre castigatori. M-a linistit imediat gandul ca eu nu am nicio presiune, tot ce imi doresc este sa ma bucur de peisaje si sa petrec o zi pierduta in gandurile mele.

Cursa

Prima urcare a trecut repede, ploua torential, am incercat sa alerg ca sa rezolv problema cu frigul. Simteam cum gandurile alearga undeva departe. Mintea imi umbla de ceva vreme pe carari diferite de alergare. Totusi, mi-am propus sa ma concentrez si sa fiu atenta la peisaje. Priveam in stanga si in dreapta, recunosteam cadre din poze, dar nici urma de cai sau baloane, asa cum imi aminteam, ci doar o ploaie sacaietoare. Am terminat cu bine prima urcare, de fapt nu prea am simtit urcarea, pe harta parea mult mai “bau-bau”. 🙂

A urmat o coborare, partial in apropierea soselei care merge spre Aksaray. Sincera sa fiu, nu mi s-a parut o portiune deloc spectaculoasa. Imi amintesc ca am inceput sa discut cu un alergator din Alexandria, Egypt, mutat in Qatar. Tipul filma un vlog si era de-a dreptul impresionat de natura si vegetatie. Am incercat sa ma molipsesc cu entuziasmul lui, era cazul, dar am avut un moment de sinceritate si i-am marturisit ca asta nu-i chiar vegetatie. Trebuie sa vina musai la o cursa in Romania, sa vada natura! Imi povestea ca se ocupa cu organizarea unor curse de alergare pe distante lungi (90k) in Qatar, iar scopul lui in alergare este sa motiveze cat mai multi co-nationali sa alerge. Din ce povestea, o cursa mare la el are undeva la 150 de participanti. Wow!

A urmat o portiune interesanta printr-un canion, saream de pe o parte pe alta, de pe o piatra pe alta si chiar nu am simtit cum trec km. De fapt, nu am simtit nici macar ca intre timp a iesit soarele si era din ce in ce mai cald.

Alergare… alergare si iarasi alergare

Urmeaza o serie de km pe care nu mi-i amintesc. Am alergat pe un forestier plictisitor, prin nisip sau lut lipicios. Simteam ca ma ia somnul si nu stiam cum voi face fata alergarii pana la final, abia trecusem de km 20. Am primit un jeleu cu Cola de la un vecin bulgar, a mers bine, m-a trezit si am pornit in alergare spre Goreme.

Cel mai frumos segment din cursa

Goreme. Sau inima Kapadokyei. Un orasel frumos pe strazile caruia as fi alergat pana in seara. Mi-au placut cladirile de piatra, hotelurile in pesteri, pisicile si florile! Din povestirilor tuturor prietenilor participanti, a fost punctul culminant al cursei.

Pana cand am iesit din oras si am inceput sa alerg pe o poteca cu praf pana la glezne, prin soare. Urcam agale si ma gandeam ca singurul rasfat de moment de care pot avea parte ar fi niste apa calda cu gust de plastic din flascuri. Uf! Ce caut la cursa asta, as fi putut sa raman sa ma pierd printre stradutele orasului. Dar nu, eu ma bag tot timpul in chestia asta si ma incapatanez sa o duc la bun sfarsit. Am ajuns in varful urcarii si, surpriza, un turc prepara suc de rodii, aparent in mijlocul pustietatii. Simteam ca ma usuc uitandu-ma la el, fara bani in buzunar. Noroc cu bulgarul care tot aparea si disparea din peisaj. Mi-a cumparat el un suc de rodie. Deja a doua salvare din partea lui! Cam asa aratam dupa suc.

De aici a urmat o portiune chiar interesanta, ocolirea muntelui pe curba de nivel, spectaculoasa, cu formatiuni care iti stimulau creativitatea. Practic iti puteai imagina tot felul de forme si creaturi. Apoi singura urcare remarcabila de pe traseu. Remarcabila pentru ca era ceva mai abrupta si fara pic de umbra. Noroc ca s-a terminat repede. Alergare pe platou, apoi coborare si alergare prin vii pana la finish, iarasi, fara spectacol. Ultima parte de traseu, 8 km, am alergat-o integral cu vecinul bulgar si un catel care mi s-a alaturat.

Linia de finish – cel mai dorit loc

Am ajuns in Urgup fericita ca am reusit sa duc provocarea la bun sfarsit si de data asta. A fost a patra oara pentru mine cand alerg o distanta de peste 50k, a doua oara peste 60k. Sper ca anul viitor sa reusesc sa ajung undeva la 80k in cursa. Asa cu putin mai mult antrenament. 🙂

Despre Cappadocia Medium Trail, pe scurt, pot spune ca nu mi s-a parut o cursa prea spectaculoasa. Insa, ca de fiecare data, oamenii au facut diferenta. Zilele urmatoare, dupa cursa, am avut parte de experiente impresionante: plimbarea prin orasul subteran si zborul cu balonul.

Va recomand sa mergeti in zona sa vedeti peisajele aride cu ochii vostri. Poate voua va vor oferi o stare total diferita fata de ceea ce am experimentat eu. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *